Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr. 204 din 24.12.2021 pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală pentru anul 2022), care conține modificări fiscale aplicabile rezidenților parcului IT.
Modificările au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2022.
Cele mai importante modificări care vizează aplicarea impozitului unic de către rezidenții parcului IT sunt următoarele:
- 1. Pentru determinarea faptului dacă cel puțin 70% din veniturile din vânzări obținute de rezidentul parcului IT sunt generate de activitățile eligibile prevăzute la art. 8 din Legea 77/2016 („venituri eligibile”), raportul dintre veniturile eligibile și suma totală a veniturilor din vânzări va considera lunar pentru ambii indicatori valoarea cumulativă:
- de la începutul anului calendaristic respectiv – dacă statutul de rezident al parcului a fost dobândit în anii calendaristici precedenți (adică, până la 31 decembrie 2021);
- de la aplicarea regimului special de impozitare – dacă statutul de rezident al parcului a fost dobândit în anul calendaristic curent (adică, începând cu 1 ianuarie 2022)
- 2. Perioada fiscală tranzitorie (adică luna obținerii statutului de rezident, în care nu se aplică regimul special de impozitare) este exclusă din calculul celor 2 luni în care este permisă neatingerea indicatorului de 70%, cu condiția asigurării acestuia calculat total:
- pentru anul respectiv – dacă statutul de rezident al parcului a fost dobândit în anii calendaristici precedenți (adică, până la 31 decembrie 2021);
- pentru perioada de aplicare a regimului special de impozitare – dacă statutul de rezident al parcului a fost dobândit în anul calendaristic curent (adică, începând cu 1 ianuarie 2022).
- 3. Suma minimă a impozitului unic va considera numărul de angajaţi care, pe parcursul perioadei fiscale (adică, a unei luni calendaristice), au lucrat sau s-au aflat în orice tip de concediu plătit sau altă situație în care, în regim standard de impozitare, ar fi realizat venit asigurat cel puțin 1 zi în baza unui contract individual de muncă încheiat cu rezidentul parcului IT.
- 4. Au fost introduse norme speciale noi aplicabile rezidenților parcului IT pentru deducerea cheltuielilor privind amortizarea și reparația mijloacelor fixe, și anume:
- Rezidenții care obţin sau pierd titlul de rezident al parcului IT pe parcursul anului fiscal au dreptul la deducere în scopuri fiscale a cheltuielilor privind amortizarea şi reparaţia mijloacelor fixe pentru perioada aplicării regimului standard de impozitare.
- Pentru agenții economici care au pierdut titlul de rezident al parcului IT, valoarea amortizabilă a mijloacelor fixe este egală cu valoarea contabilă ajustată cu suma din reevaluarea şi deprecierea acestora, anterior recunoscute, la începutul lunii următoare celei în care a fost retras titlul de rezident al parcului IT.





